Poliţia Capitalei a făcut, sâmbătă, razie în Centrul Vechi, unde a închis 10 societăţi comerciale, deoarece nu deţineau autorizaţiile necesare funcţionării.
„În data de 3 octombrie, Poliţia Capitalei, cu sprijinul Jandarmeriei şi Poliţiei Locale, a acţionat în toate zonele municipiului pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile Legii nr 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Au fost efectuate controale în pieţe şi târguri, complexuri comerciale, dar şi magazine de cartier, în mijloacele de transport în comun, la terase şi restaurante”, arată un comunicat de presă al Poliţiei Capitalei, scrie news.ro.
Sursa citată mai transmite că pe parcursul zilei de sâmbătă au fost legitimate peste 900 de persoane şi au fost verificate aproximativ 200 de societăţi comerciale.
O atenţie deosebită a fost acordată transportului în comun, dar şi în regim de taxi, fiind verificate peste 160 de mijloace de transport de suprafaţă, dar şi garnituri de metrou.
În urma acestor controale au fost constatate şi aplicate peste 300 de sancţiuni contravenţionale. Din acest total, 289 de sancţiuni, din care 53 avertismente scrise, sunt pentru încălcarea prevederilor Legii nr 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.