Poliția Capitalei a verificat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, starea tehnică a mașinilor din trafic

În noaptea de 11/ 12 martie, poliţiştii Brigăzii Rutiere în colaborare cu inspectori din cadrul Registrului Auto Român au desfăşurat activităţi de control în trafic în scopul creşterii siguranţei rutiere pe drumurile publice din Capitală, prevenirii accidentelor de circulaţie înregistrate pe fondul deficienţelor tehnice ale vehiculelor şi diminuării disconfortului fonic produs de autovehiculele cărora le-au fost efectuate modificări neomologate sistemului de evacuare a noxelor.

În cadrul acţiunii s-a urmărit cu precădere starea tehnică a autovehiculelor prin verificarea:

-Sistemului de reducere a zgomotului şi a emisiilor poluante;
-Sistemului de frânare;
-Mecanismului de direcţie;
-Instalaţiei de iluminare /semnalizare şi echipamente electrice;
-Existenţei şi autenticităţii seriilor/ numerelor de identificare ale vehiculelor;
-Vizibilităţii şi legalitatea montării şi utilizării luminilor de altă culoare sau intensitate, dispozitivelor ori accesoriilor de avertizare, decât cele omologate;
-Sistemului de rulare (punţi, roţi, anvelope şi suspensie);
-Corectitudinii datelor din certificatul de înmatriculare şi concordanţa acestora cu datele şi caracteristicile tehnice ale vehiculelor;
-Deţinerii inspecţiei tehnice periodice şi valabilitatea acesteia;
-Aplicării tratamentelor chimice sau a foliilor pe parbriz, luneta sau pe geamurile laterale, cu excepţia celor omologate şi/ sau certificate de către autoritatea competentă şi care sunt marcate corespunzător.

În urma activităţilor de control desfăşurate au fost aplicate 35 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 30.000 de lei pentru deficienţe tehnice după cum urmează:

-6 pentru modificări ale sistemului de evacuare a noxelor;
-4 pentru modificări constructive neomologate;
-25 pentru alte deficienţe tehnice.

Poliţiştii rutieri au reţinut 15 certificate de înmatriculare (2 Moto) şi retras 4 seturi de plăcuţe cu numărul de înmatriculare pentru deficienţele tehnice constatate cu sprijinul inspectorilor din cadrul Registrului Auto Român.

Exemple:

1. Un bărbat în vârstă de 37 de ani, a condus un autovehicul în Piaţa Victoriei, iar în urma controlului efectuat de către poliţiştii rutieri în colaborare cu inspectorii din cadrul RAR s-a constatat faptul că autovehiculul avea modificări neomologate care nu erau în concordanţă cu menţiunile din certificatul de înmatriculare sau CIV (suspensia faţă era reglabilă), anvelope cu alte dimensiuni decât cele pentru care au fost omologate şi modificări neomologate la sistemul de evacuare a noxelor (tubulatura de eşapament producea zgomot).

Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1450 lei, iar ca măsură tehnico-administrativă s-a dispus reţinerea plăcuţelor cu numărul de înmatriculare şi a certificatului de înmatriculare până la remedierea deficienţelor tehnice constatate.

2. Un tânăr în vârstă de 25 de ani, a condus a condus un autovehicul în Piaţa Victoriei, iar în urma controlului efectuat de către poliţiştii rutieri în colaborare cu inspectorii din cadrul RAR s-a constatat faptul că autovehiculul avea deficienţe la sistemul de iluminare, anvelope cu alte dimensiuni decât cele pentru care au fost omologate, modificări constructive care nu erau menţionate în CIV.

Conducătorul auto a fost sancţionat cu amendă în valoare de 2320 lei, iar ca măsuri tehnico-administrative s-a dispus reţinerea certificatului de înmatriculare şi retragerea plăcuţelor cu numărul de înmatriculare până la remedierea deficienţelor tehnice constatate.

– Acest tip de acţiuni vor continua şi în perioada următoare în scopul impunerii respectării normelor legale care reglementează circulaţia vehiculelor pe drumurile publice, respectiv pentru conştientizarea persoanelor cu privire la riscurile la care se expun atunci când conduc autovehicule care nu corespund normelor tehnice privind siguranţa circulaţiei rutiere, protecţia mediului şi utilizarea conform destinaţiei.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati