Poliția Capitalei: Bicicleta reprezintă un mijloc de deplasare alternativ tot mai prezent în traficul rutier

Direcția Generală de Poliție a Municipiului București spune că bicicleta reprezintă un mijloc de deplasare alternativ, comod şi accesibil tuturor din ce în ce mai prezent în traficul rutier, numărul utilizatorilor fiind in creștere. 

În prezent traseele care prevăd pistele pentru biciclete în Municipiul București și sunt corespunzătoare din punct de vedere al funcționalității / semnalizării rutiere sunt următoarele:

– Calea Victoriei (ambele sensuri);

– Splaiul Independenței (pe tronsonul cuprins între Calea Victoriei și Pod Basarab – ambele sensuri);

– Bd. Aviatorilor (ambele sensuri);

– Bd. Mareșal Constantin Prezan (ambele sensuri);

– Șos. Pipera (pe tronsonul cuprins între Str. Nicolae G. Caramfil și Str. Aviației);

– Str. Fabrica de Glucoză(ambele sensuri);

– Câmpia Libertății (pe tronsonul Str. Baba Novac – Bd. Liviu Rebreanu);

– Str. Baba Novac – Str. C-tin. Brâncuși (pe tronsonul Str. Câmpia Libertății – acces parcul Al. I. Cuza).

Totodată, la nivelul Municipiului București mai există o serie de piste amenajate sau în curs de amenajare care prezintă premisele asigurării circulației bicicletelor, dar în prezent sunt afectate de unele deficiențe, sens în care Brigada Rutieră a informat administratorul drumului public și va monitoriza situația, în vederea creării tuturor condițiilor de funcționalitate.

Tuturor celor care folosesc bicicleta pe drumurile publice le recomandăm:

– să circule pe drumul public pe un singur rând, iar dacă pe direcția de deplasare există o pistă pentru biciclete, amenajată ca atare, să circule pe aceasta;

– să respecte semnificația semaforului și a indicatoarelor rutiere;

– să traverseze drumul public, pe trecerea destinată pietonilor, pe lângă bicicletă;

– să se asigure la schimbarea direcție de mers și să semnalizeze înainte de executarea manevrei;

– să nu circule pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă, fără să aibă bicicleta echipată cu lumini şi elemente reflectorizante;

– să nu conducă în timp ce se află sub influența băuturilor alcoolice;

-sa nu utilizeze telefonul mobil in timpul deplasarii pe drumurile publice;

– să poarte casca de protecție omologată;

– să aibă împlinită vârsta de 14 ani;

În zonele intens circulate de pietoni să reducă viteza pentru evitarea producerii de accidente rutiere.

Totodată, Brigada Rutieră recomandă conducătorilor auto:

– să circule cu prudență;

– să păstreze o distanță suficientă pentru a frâna în condiții de siguranță;

  să se asigure la schimbarea direcției de mers și să semnalizeze corespunzător;

– să nu frâneze brusc;

– să se asigure înainte de a deschide portierele, acest lucru fiind valabil și pentru pasageri;

  la plecarea de pe loc, să se asigure că nu pun în pericol siguranța deplasării unui biciclist. 

Brigadă Rutieră va continua verificările sub aspectul îndeplinirii criteriilor de siguranță atât în cazul pistelor pentru biciclete recepționate, cât și în cazul celor aflate în curs de execuție în scopul asigurării unui climat de siguranță rutieră în rândul participanților la trafic.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati