Poliția Capitalei face cercetări într-un caz de furt de părți anatomice dintr-un spital

Polițiștii Capitalei efectuează cercetări pentru depistarea unei persoane care a intrat într-un spital din București și ar fi furat o ladă frigorifică în care se aflau deșeuri anatomo-patologice și părți anatomice.

”La data de 13 ianuarie, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (DGPMB) – Secția 6 Poliție au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că dintr-un spital din Capitală ar fi fost sustrase deșeuri anatomo-patologice și părți anatomice”, potrivit unui comunicat al DGPMB.

Polițiștii secției de poliție s-au deplasat la adresa menționată, unde au constatat faptul că aspectele sesizate se confirmă.

În urma investigațiilor s-a stabilit că, pe 10 ianuarie, în jurul orei 19,00, o persoană ar fi escaladat gardul unității spitalicești și a pătruns într-o anexă a spitalului, unde sunt depozitate deșeuri medicale, de unde ar fi sustras, dintr-o ladă frigorifică, deșeuri anatomo-patologice și părți anatomice, ulterior părăsind unitatea spitalicească.

De asemenea, în jurul orei 22,00 un cadru medical ar fi identificat, pe o stradă din apropierea spitalului, o parte anatomică, sustrasă anterior.

”În cauză, a fost informată și Direcția de Sănătate Publică, în vederea efectuării de verificări conform competențelor. Totodată, se efectuează verificări în vederea identificării și depistării persoanei bănuite de comiterea faptei”, arată sursa citată.

Cercetările sunt continuate de polițiști din cadrul Secției 6, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati