Poliția Capitalei: percheziții în București într-un dosar de evaziune fiscală în care prejudiciul e de 1 milion de lei

Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice al Poliţiei Sectorului 2, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti,  au pus în aplicare, joi dimineaţă, 21 de mandate de aducere emise pe numele unor persoane domiciliate în judeţele Ilfov, Călăraşi, Mehedinţi, Buzău, Dolj, Ialomiţa şi Sibiu şi efectuează o percheziţie domiciliară în Bucureşti într-un dosar privind săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în domeniul achiziţiilor intracomunitare de materiale de construcţii.

Potrivit unui comunicat dat de Poliţia Capitalei, din probatoriul administrat în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că sub forma neevidenţierii contabile a tuturor veniturilor obţinute, cât şi prin evidenţierea contabilă de cheltuieli fictive, în scopul diminuării taxelor şi impozitelor, mai multe persoane ar fi cauzat bugetului consolidat al statului un prejudiciu de 1.000.000 lei, potrivit Agerpres.

Persoanele vor fi conduse pentru audieri la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 2.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati