Poliția Capitalei: Un bărbat ar fi intrat cu un cuțit într-un magazin situat în Sectorul 6

La data de 4 decembrie 2023, Poliția Capitalei – Secția 20 a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că, în jurul orei 17.50, un bărbat ar fi intrat într-un magazin, situat în Sectorul 6, având în mână un obiect tăietor înțepător, ar fi amenințat angajată și ar fi sustras aproximativ 15 pachete de țigări și aproximativ 5.000 de lei, din sertar.

La fața locului s-au deplasat cu operativitate polițiștii Secției 20 și au demarat cercetările.

Persoana vătămată nu a necesitat îngrijiri medicale și nici nu a suferit vătămări corporale.

De asemenea, polițiștii au efectuat verificări, fiind depistat la scurt timp, un bărbat bănuit de săvârșirea infracțiunii, în vârstă de 20 de ani, urmând a fi condus la sediul secției, pentru audieri.

Cercetările sunt continuate de polițiști din cadrul Secției 20, în vederea stabilirii situației de fapt și luării măsurilor legale care se impun.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati