Poliția locală a amendat cu 55.000 de lei mai mulți comercianţi din pieţele din Capitală

Poliția Locală București a dat amenzi de 55.000 de lei, în ultimele trei zile, comercianţilor din pieţele agroalimentare din Capitală, pentru nerespectarea măsurilor de prevenire a răspândirii Covid 19.
Inspectorii Direcţiei Control din cadrul D.G.P.L.C.M.B. continuă acţiunile de verificare a respectării măsurilor de prevenire a răspândirii Covid 19, în Capitală, arată instituția într-un comunicat de presă.
Activităţile poliţiştilor locali se desfăşoară pe raza tuturor sectoarelor municipiului Bucureşti şi vizeză activitatea agenţilor economici cu sedii lucrative în pieţele agroalimentare, în centrele comerciale, precum şi a celor cu funcţionare stradală.

36 de operatori economici au fost sancţionaţi

În decurs de trei zile, inspectorii Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti au efectuat zeci de controale în urma cărora 36 de operatori economici au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi în valoare totală de 55.600 de lei.
Cele mai frecvente nereguli au constat în lipsa măştii de protecţie în spaţiile publice, continuarea activităţii economice în afara intervalului orar reglementat de lege, desfăşurarea activităţii în baruri dar şi lipsa unor autorizaţii de funcţionare.
”Acțiunile de control ale D.G.P.L.C.M.B. vor continua și în zilele următoare, în toate zonele aglomerate ale Capitalei – parcuri, stații STB, în mijloace de transport în comun, pieţe agroalimentare.”, mai spune sursa citată.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati