Poliţia Locală a Capitalei: Articolele pirotehnice nu trebuie utilizate în apropierea locuinţelor

Poliţia Locală a Capitalei atrage atenţia asupra faptului că articolele pirotehnice nu pot fi vândute persoanelor cu vârste mai mici de 16 ani şi nu trebuie utilizate în apropierea locuinţelor.

  • „Cu sezonul sărbătorilor în plină desfăşurare, dorim să vă amintim de regulile stricte privind utilizarea articolelor pirotehnice. Siguranţa noastră şi a celor din jur este prioritatea noastră aşa că vă rugăm să respectaţi următoarele reguli: articolele pirotehnice nu trebuie folosite între orele 24,00 şi 6,00, cu excepţii pentru evenimente autorizate şi perioadele de sărbători naţionale sau locale”, a transmis Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti, miercuri, pe Facebook.

Totodată, se recomandă evitarea utilizării acestora în apropierea locuinţelor: mai puţin de 50 de metri faţă de case cu până la patru niveluri şi mai puţin de 100 de metri de cele cu peste patru niveluri. De asemenea, trebuie respectată o distanţă de cel puţin 500 de metri faţă de instalaţii electrice, depozite de combustibili şi instalaţii de gaze.

Este interzisă utilizarea în păduri şi zone cu risc de alunecări de teren, avalanşe sau căderi de pietre. O altă zonă interzisă este cea din apropierea obiectivelor chimice, petrochimice şi a altor locuri cu risc de incendiu sau explozie.

„Comercializarea către persoanele sub vârsta legală de 16 ani este interzisă. (…) Folosirea articolelor pirotehnice cu zgomot excesiv poate duce la amenzi şi tulburarea ordinii publice. Ne dorim sărbători pline de bucurie şi fericire, dar să le petrecem şi în siguranţă. Respectaţi regulile şi aveţi grijă de voi şi de cei din jur”, a mai transmis sursa citată.

Operaţiunile neautorizate, comercializarea către publicul larg a anumitor categorii de articole pirotehnice, precum şi nerespectarea altor reguli constituie infracţiuni şi contravenţii, sancţionate conform legii, a precizat Poliţia Locală a Capitalei.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati