Poliția Locală a Sectorului 2 atrage atenția că aruncarea deșeurilor la întâmplare se sancționează. În acest sens, în trei luni, instituția a amendat peste 700 de cetățeni care au depozitat necontrolat deșeuri pe stradă.
- În ultimele trei luni, Poliția Locală a Sectorului 2 a aplicat 727 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 1.465.600 lei.
Potrivit sursei citate, amenzile au fost aplicate celor peste 700 de cetățeni care au depozitat necontrolat deșeuri pe stradă.
- ”Depozitarea de deșeuri la întâmplare este un factor care duce la deteriorarea mediului înconjurător și acesta este motivul pentru care realizăm activități zilnice de control și aplicarea măsurilor de eradicare a fenomenului”, transmite sursa citată.