Poliția Locală Sector 2 a desființat o parcare ilegală pe str. Dinu Vintilă

Poliția Locală Sector 2 anunță, vineri, pe Facebook, că a desființat o parcare ilegală pe str. Dinu Vintilă.

Potrivit sursei citate, odată cu începutul anului polițiștii locali au demarat mai multe acțiuni de depistare a dispozitivelor amplasate/construite ilegal.

Astfel, acțivitățile de monitorizare și verificare au dus la depistarea unei parcări ilegale, amenajate în strada Dinu Vintilă nr. 3, unde au fost montate două bariere și o rampă (supraînălțare) din beton, pavată ulterior, toate realizate pe spațiu verde.

”Deoarece nu a putut fi identificată persoana care a realizat această construcție, s-a dispus și dus la îndeplinire desființarea, conform Dispoziției nr. 3143/15.12.2022, emisă de Primarul Sectorului 2”, precizează instituția locală.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati