Poliția Locală Sector 2, campanie de educare despre traversarea neregulamentară

Poliția Locală Sector 2 desfășoară o campanie de educare despre riscurile şi consecinţele traversării neregulamentare, în zonele în care a fost constatat acest fenomen. 

Astfel, campania de prevenire ”Nu trece dincolo – alege viața” are loc în perioada 6-10 septembrie, alături de studenții Universității Spiru Haret – Facultatea de poliție locală și partenerii de la InfoCons. Participanții sunt prezenți în zonele în care a fost constatat acest fenomen.

”În perioada 6-10 Septembrie, Poliția Locală Sector 2 alături de studenții Universității Spiru Haret – Facultatea de poliție locală și partenerii de la InfoCons (Organizație pentru Protecția Consumatorilor) desfășoară o amplă Campanie de educare și prevenire a accidentelor rutiere în care sunt implicaţi pietoni, cu accent pe conştientizarea riscurilor şi consecinţelor la care se expun prin nerespectarea normelor rutiere.”, precizează Poliția Locală Sector 2 într-un comunicat de presă.

Trecătorii primesc materiale informativ-educative despre riscurile şi consecinţele traversării neregulamentare.

Campania de prevenire urmărește distribuirea de materiale informativ-educative despre riscurile şi consecinţele traversării neregulamentare, în zonele în care a fost constatat acest fenomen, în vederea reducerii numărului de accidente în care sunt implicați pietoni și creșterii gradului de informare a comunității Sectorului 2 cu privire la riscurile accidentelor prin traversare neregulamentară, mai spune sursa citată.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati