Poliția Locală Sector 2, prin Serviciul Relații Publice și polițiști locali voluntari din Corpul polițiștillor voluntari, în parteneriat cu INFOCONS, desfășoară în perioada 16-20 august, o campanie care are scop implicarea și conștientizarea societății civile și a cetățenilor în colectarea echipamentelor electrice uzate.
Campania ”FII LA TINE-N ȚARĂ LA FEL CA AFARĂ!” urmărește stimularea unui comportament eco-responsabil prin:
• informarea comunității cu privire la modalitățile de predare a echipamentelor electrice uzate,
• conștientizarea comunității cu privire la importanța colectării echipamentelor electrice uzate.
Materialele cu conținut preventiv vor fi diseminate în Zona Baicului, Plumbuita, Steaua Roșie, Petricani.