NewsBucuresti.ro Descarcă gratuit aplicația
Descarcă

Poliția Locală Sector 2 explică ce se întâmplă cu sesizările cetățenilor: fotografiile nu sunt suficiente pentru aplicarea amenzilor

Poliția Locală Sector 2 le transmite locuitorilor că sesizările însoțite de fotografii și filmări sunt utile pentru identificarea problemelor din cartiere și orientarea echipajelor către zonele în care sunt necesare verificări. Totuși, imaginile trimise de cetățeni nu sunt suficiente, prin ele însele, pentru aplicarea unei amenzi.

Polițiștii locali verifică fiecare situație semnalată și decid măsurile care se impun în funcție de cele constatate și de atribuțiile legale ale instituției. Autoritatea le recomandă cetățenilor să precizeze în sesizări locul, data și ora la care au observat problema.

În cazul comportamentului agresiv în trafic surprins în înregistrări video, există o procedură separată. Sesizările pot fi transmise prin platforma hub.mai.gov.ro, în secțiunea e-SAR – „Sesizări abateri rutiere”, în cel mult 30 de zile de la producerea incidentului.

Aceste cazuri sunt analizate de Poliția Rutieră din cadrul Poliției Române, instituția competentă să aplice sancțiuni prin această procedură. Poliția Locală Sector 2 încurajează locuitorii să continue să semnaleze problemele din cartiere, precizând că informațiile primite ajută echipajele să facă verificările necesare.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati