Poliția Locală Sector 6 a aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de 15.000 de lei

Poliția Locală Sector 6 a aplicat 55 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 15.000 de lei, în perioada 01.11.2021 – 07.11.2021, în urma unor acțiuni pentru asigurarea ordinii și liniștii publice.

”În perioada 01.11.2021 – 07.11.2021, politiștii locali ai Sectorului 6 au desfășurat acțiuni punctuale de identificare a grupurilor de persoane care consumă alcool în zonele limitrofe locuințelor și pentru asigurarea ordinii și liniștii publice în comunitate.”, potrivit unui comunicat de presă.

Au fost legitimate 561 persoane și aplicate 55 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 15.000 de lei.

Acțiunile au vizat următoarele zone din Sectorul 6: Dezrobirii, Alexandru Ivasiuc, Pădurarilor, Brașov, Valea Oltului, Valea Argeșului, Crângași, Bd. Ghencea și Bd. Timișoara.

Astfel de acţiuni au caracter permanent, pentru protejarea cetățenilor Sectorului 6 împotriva faptelor antisociale, asigurarea şi menţinerea ordinii și liniștii publice, precum şi pentru creşterea gradului de siguranţă civică, mai spune sursa citată.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati