Poliția Locală Sector 6, acțiuni pentru siguranța cetățenilor în perioada sărbătorilor de Paște

Poliția Locală Sector 6 va asigura, în limita competențelor, desfăşurarea evenimentelor prilejuite de Sărbătorile de Paște.

Politiştii locali din cadrul Direcției Ordine Publică şi Serviciului Circulație Rutieră vor fi prezenţi în arealul lăcașurilor de cult din sector pentru a asigura un climat de ordine şi siguranţă publică, conform prevederilor legale.

Acţiunea vizează prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, depistarea şi luarea de măsuri legale împotriva persoanelor care comit astfel de fapte. De asemenea, se are în vedere fluidizarea traficului în zonele perimetrale lăcaşurilor de cult, având în vedere intensificarea acestuia înainte şi după slujbele religioase.

În noaptea Sărbătorii de Înviere, circulația va fi permisă fără declarație pe propria răspundere, iar restricţiile de circulaţie vor fi ridicate pentru ca cetățenii să poată participa la slujba de Paşte.

Recomandări pentru noaptea de Înviere:

  • evitaţi persoanele turbulente sau în stare de ebrietate;
  • alegeţi drumurile intens circulate, iluminate corespunzător şi evitaţi zonele în construcţie, parcurile pustii, străzile lăturalnice.

Totodată, pentru siguranța dumneavoastră în perioada sărbătorilor, Direcţia Generală de Poliţie Locală Sector 6 vă recomandă să ţineti cont de următoarele sfaturi:

  • nu lăsaţi niciodată în autoturism actele maşinii, bani sau alte documente importante;
  • obiectele tentante (telefoane mobile, laptop-uri, genţi, pungi de cadouri, bijuterii, serviete) lăsate la vedere în maşină pot reprezenta adevărate tentaţii pentru hoţi.
  • evitaţi deplasările prin locuri mai puţin circulate sau întunecoase, îndeosebi după lăsarea întunericului;
  • nu purtaţi ostentativ bijuterii sau alte obiecte de valoare care pot atrage atenţia;
  • nu urcaţi singuri în lift cu persoane necunoscute;
  • dacă ridicaţi sume de bani de la bancă sau bancomat, verificaţi dacă există în jurul dumneavoastră  persoane suspecte.

 Atunci când sunteţi plecaţi de la domiciliu, nu neglijaţi următoarele aspecte:

  • rugaţi un vecin de încredere să ţină sub observaţie casa şi să anunţe  poliţia dacă observă o persoană/persoane suspecte care staţionează fără motiv  în faţa uşii sau care încearcă să forţeze deschiderea uşii;
  • comunicaţi numai persoanelor de încredere atunci când plecaţi de acasă pentru mai multe zile;
  • închideţi şi asiguraţi la plecare toate uşile şi geamurile locuinţei, uşa de la balcon, geamul de aerisire de la baie;
  • pregătirile de deplasare să fie făcute cât mai discret şi totodată nu postaţi pe reţelele de socializare perioadele şi locaţiile în care veţi petrece sărbătorile, deoarece persoanele certate cu legea îşi culeg informaţiile  chiar şi de pe aceste mijloace moderne de comunicare;
  • lăsaţi o lumină aprinsă care poate deruta eventualii “musafiri nepoftiţi”.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati