Primăria Sectorului 6 și Poliția Locală atrag atenția asupra fenomenului cerșetoriei practicate în intersecții și printre autovehiculele aflate în trafic, considerat un risc atât pentru siguranța rutieră, cât și pentru ordinea publică.
Recent, polițiștii locali au intervenit în zona Calea Giulești – Pod Basarab, unde un bărbat se deplasa printre mașini într-un cărucior improvizat, solicitând bani de la șoferi sub pretextul unui handicap. Acesta a fost condus la sediul Poliției Locale pentru verificarea identității și a fost sancționat contravențional în conformitate cu prevederile Legii nr. 61/1991.
Autoritățile locale le recomandă cetățenilor să nu ofere bani persoanelor care cerșesc în trafic și să nu încurajeze astfel de practici, care pot pune în pericol atât participanții la trafic, cât și persoanele implicate în aceste activități.
Reprezentanții administrației locale subliniază că ajutorul acordat persoanelor aflate în dificultate ar trebui să fie oferit prin canale responsabile și instituții specializate, nu în intersecții sau la semafor.
Poliția Locală Sector 6 anunță că va continua acțiunile de monitorizare și intervenție în zonele cu trafic intens pentru prevenirea cerșetoriei stradale și menținerea siguranței publice.


