Poliția Locală Sector 6 desfășoară o campanie de informare pentru menținerea curăţeniei pe domeniul public

Poliția Locală Sector 6 desfășoară în aceste zile o campanie de informare a cetăţenilor cu privire obligațiile pe care le au pentru menținerea curăţeniei pe domeniul public prin distribuirea de materiale informative în zonele punctelor Trafo.

Astfel, aceștia sunt informați că, au obligația să păstreze curăţenia trotuarelor, arterelor de circulaţie, cât şi a parcurilor, locurilor de joacă pentru copii, pieţelor şi a altor locuri publice, fiind interzisă aruncarea sau depozitarea deşeurilor menajere sau de altă natură în zonele menţionate.   

În acest sens, conform H.C.G.M.B. 120/2010 privind normele de salubrizare și igienizare ale Municipiului București încălcarea prevederilor menționate, constituie contravenție și se sancţionează cu amendă contravenţională potrivit art. 42 lit.e, de la 2000 de lei la 5000  de lei atât pentru persoanele fizice cât și juridice.

Totodată, cetățenii Sectorului 6 trebuie să conștientizeze faptul că punctele TRAFO sau oricare altă locație de pe domeniul public nu reprezintă puncte de colectare a deșeurilor voluminoase sau de orice altă natură.

De asemenea, deșeurile voluminoase, ca de altfel și orice alte tipuri de deșeuri vor fi depozitate în vederea evacuării, conform programului de colectare, numai în locurile special amenajate, perimetrele punctelor TRAFO sau orice altă locație reprezintă domeniu public și este interzisă depozitarea acestora.

Poliţia Locală Sector 6 recomandă tuturor cetăţenilor să sesizeze orice faptă prin care se încalcă reglementările în vigoare ale normelor de salubrizare și igienizare ale Municipiului București la tel. 021/9546 din cadrul D.G..P.L. Sector 6, disponibil în permanenţă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati