Poliția Română a organizat, la București, reuniunea Șefilor de Birouri SIRENE

Poliția Română a organizat, în perioada 19 – 21, reuniunea Șefilor de Birouri SIRENE, eveniment care a avut loc în contextul deținerii de către țara noastră  a Președinției Consiliului Uniunii Europene.

La activitate au participat aproximativ 55 de reprezentanți din statele membre ale Uniunii Europene și asociate, ai Comisiei Europene și Secretariatului General al Consiliului, precum și specialiști ai diferitelor agenții europene de profil.

Întâlnirea a avut ca scop facilitarea unor discuții între șefii birourilor SIRENE din statele membre despre schimbul de bune practici din sfera cooperării S.I.S. – SIRENE.

Pe agenda întrunirii s-au mai aflat subiecte referitoare la mandatul european de arestare, aspecte practice privind utilizarea S.I.S. (Sistemul Informatic Schengen), pregătirea operatorilor S.I.S./SIRENE, dar și soluții moderne pentru eficientizarea activității.

  • Sistemul informatic SIRENE este destinat stocării informaţiilor de către autorităţile române şi schimbului de date între acestea şi sistemul comun european de urmărire poliţienească transfrontalieră, respectiv S.I.S. (Sistemul Informatic Schengen).

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati