Poliţia Română anunţă licitaţie pentru 250 de aparate de măsurare a vitezei bazate pe unde laser

Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă pe SEAP licitaţie pentru achiziţionarea a 250 de aparate pentru măsurarea vitezei de circulaţie a autovehiculelor bazate pe utilizarea undelor laser.

Valoarea totală estimată a contractului este de 16.954.000 de lei, iar proiectul va beneficia de finanţare prin Programul Operaţional Infrastructura Mare.

Achiziţionarea cinemometrelor face parte din proiectul „Dezvoltarea unui sistem mixt mobil de monitorizare a traficului rutier privind încălcarea regulilor de circulaţie”.

În vederea evaluării ofertelor, componenta financiară reprezintă 80%, iar garanţia 20% (minim de 24 de luni).

Durata contractului este de 90 de zile.

Termenul pentru primirea ofertelor este data de 11 iulie.

Conform caietului de sarcini, cele 250 de aparate pentru măsurarea vitezei sunt necesare deoarece 70% din aparatura folosită în prezent este uzată din punct de vedere fizic şi moral. Cinemometrele vor fi achiziţionate cu valiză de transport, încărcător, parasolar, acumulatori reîncărcabili, suport umăr şi trepied, kit de utilizare pe timp de noapte.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati