Poliţia Română scoate la concurs 60 de posturi de agent şi conductor de câini. Care este condiția esențială?

Poliţia Română scoate la concurs 60 de posturi de agent şi conductor de câini, în Bucureşti şi în mai multe inspectorate din ţară.

  • Una dintre condiţiile „esenţiale” pe care candidaţii trebuie să le îndeplinească este aceea de a-şi iubi, îngriji şi dresa partenerul patruped. Dosarele se pot depune până la 3 aprilie.
Potrivit anunţului postat de Poliţia Română pe reţelele sociale, dragostea pentru animale este primul criteriu „nescris” pe care trebuie să îl îndeplinească cei care vor să candideze pentru unul dintre cele 60 de posturi de agent de poliţie şi conductor câini scoase la concurs.
  • „Este esenţial să îţi iubeşti, să îţi îngrijeşti şi să îţi dresezi partenerul patruped!”, se arată în mesajul instituţiei.

Posturile scoase la concurs se regăsesc în toată ţara

  • Opt dintre posturi sunt la Poliţia canină din cadrul Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti, patru posturi sunt în cadrul Inspectoratului de Poliţie Constanţa, în timp ce câte unu-două posturi sunt scoase la concurs în judeţele: Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa Năsăud, Botoşani, Braşov, Brăila, Buzău, Caraş Severin. Călăraşi, Cluj, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vâlcea şi Vrancea. Concursul este organizat la nivel central cu comisii de recrutare la nivel teritorial.
Pentru a participa la concursul cu recrutare prin încadrare directă, candidaţii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
  • să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;
  • să cunoască limba română, scris şi vorbit;
  • să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
  • să fie apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihologic;
  • să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi;
  • îndeplinesc condiţiile de ocupare prevăzute în fişa postului;
  • să aibă un comportament corespunzător principiilor care guvernează profesia de poliţist;
  • să nu aibă antecedente penale cu excepţia situaţiei când a intervenit reabilitarea;
  • să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni;
  • să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
  • să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege;
Nu sunt acceptaţi la concurs candidaţii care au tatuaje ori elemente ornamentale, de orice natură, aplicate, inserate sau implantate pe/în corp, neacoperite de vestimentaţie, în ţinuta de vară. De asemenea, candidaţii care au promovat concursul şi urmează să ocupe funcţie de poliţist nu trebuie să aibă calitatea de membru al vreunui partid politic sau organizaţii cu caracter politic, potrivit statutului aplicabil.
Candidaţii angajaţi prin încadrare directă, potrivit nivelului studiilor şi/sau vechimii în specialitate, nu vor dobândi un grad profesional mai mic decât gradul militar echivalent deţinut în rezervă.
Data limită pentru depunerea dosarului este 3 aprilie la ora 16:00.

Candidații vor avea o probă practică de interacțiune cu exemplare canine

Candidaţii vor susţine o probă practică eliminatorie, alături de un exemplar canin. Proba practică se va desfăşura la sediul Centrului Chinologic „Dr. Aurel Greblea” Sibiu pe baza unui plan stabilit de comisia de examen/concurs, având ca scop testarea interacţiunii cu exemplare canine şi va include următoarele teste de evaluare pentru candidat:
  • testul apropierii şi al contactului fizic cu un exemplar canin;
  • testul îndemânării fixării pieselor de harnaşament la un exemplar canin – lesă şi zgardă;
  • testul deplasării cu exemplarul canin în lesă;
  • testul abilităţilor de cooperare cu un exemplar canin;
  • testul de îngrijire a blănii;
  • testul deplasării (alergare) în ritm alert pe o distanţă de 200 metri;
  • testul unei situaţii de urgenţă – recuperarea unui exemplar canin rănit.
Concursul include de asemenea un test scris de tip grilă, elaborat de către Comisia de concurs din cadrul I.G.P.R. din tematica şi bibliografia recomandate, având ca scop verificarea cunoştinţelor de specialitate pe care le au candidaţii. Pentru rezolvarea acestuia candiaţii vor avea la dispoziţie trei ore.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati