Poliția Rutieră a demarat operațiunea Speed Marathon. În 13 ore a aplicat 200 de sancțiuni contravenționale

Polițiști din cadrul Brigăzii Rutiere au aplicat, miercuri, de la miezul nopții până la prânz, 200 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea regimului legal de viteză pe drumurile publice din Capitală, în cadrul operațiunii Speed Marathon 2025.

”În intervalul orar 00:00 – 13:00, au fost aplicate 200 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea regimului legal de viteză, fiind reținute patru permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce (două dintre acestea pentru nerespectarea semnalelor regulamentare de oprire efectuate de către polițiștii rutieri)”, informează un comunicat al Brigăzii Rutiere a Capitalei.

De luni până duminică, conform Programului Operațiunilor Europene 2025 al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), se desfășoară acțiunea Speed, destinată verificării respectării regimului legal de viteză și prevenirii evenimentelor rutiere cauzate de viteza excesivă.

Miercuri, la nivel național, se desfășoară operațiunea Speed Marathon pentru combaterea încălcării normelor legale privind viteza de deplasare.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati