Poliţia Transporturi a verificat taxiurile din zona aeroporturilor din țară

Vineri, Direcţia de Poliţie Transporturi a organizat o acţiune de control privind legalitatea desfăşurării transportului rutier în regim „TAXI” şi „în regim de închiriere” în zona aeroporturilor civile din România. Totodată, a fost verificat şi modul de respectare a măsurilor pentru prevenirea şi limitarea răspândirii noului coronaravirus SARS-CoV-2.

Pentru eliminarea pirateriei în domeniu şi verificarea activităţii taximetriştilor autorizaţi, au fost verificate 193 de autovehicule şi legitimate 223 de persoane.

S-a urmărit şi impunerea respectării normelor legale care reglementează activitatea de transport persoane, prevenirea concurenţei neloiale, s-a verificat starea tehnică a autovehiculelor taxi, dar şi a funcţionarea corectă a aparatelor de taxat.

Astfel, pentru neregulile constatate, au fost aplicate 83 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 20.000 de lei.

Din totalul sancţiunilor, 14 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul de persoane în regim de taxi şi în regim de închiriere, cu modificările şi completările ulterioare, 59 pentru încălcarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice, 8 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 şi 2 la alte acte normative.

Pentru defecţiuni tehnice sau dotări suplimentare nepermise de lege, au fost retrase 4 certificate de înmatriculare. Totodată, a fost reţinut un permis de conducere.

Acţiunile s-au derulat pe parcursul a două ore, în funcţie de traficul de pasageri din fiecare aeroport.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati