Un agent de poliție din cadrul Brigăzii Rutiere a efectuat, pe o stradă din Sectorul 5 al Capitalei, semnalul regulamentar de oprire pentru mai multe autovehicule, dar un șofer nu a oprit, reușind să acroșeze o altă mașină care l-a lovit pe polițist, potrivit unor surse oficiale, scrie g4media.ro.
Mai mult, mașina acroșată a intrat și în autospeciala poliției.
Șoferul care a produs accidentul se afla sub influența băuturilor alcoolice, 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat, și a fost încătușat, precizează sursa citată.
În urma impactului, polițistul și încă o persoană au fost rănite și transportate la spital.