Dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor și o amendă de peste 70.000 de lei, după o seară de poker. Polițiștii capitalei au anunțat duminică dimineață că au găsit 15 bărbați care „jucau jocuri de noroc neautorizate, respectiv poker”, iar unul dintre ei ar fi trebuit să se afle în carantină la domiciliu, scrie digi4.ro.
Polițiștii de la sectia 20 din București au descins în noaptea de sâmbătă spre duminică într-o locuință din sectorul 6, unde 15 persoane jucau poker.
„Polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 20 Poliție, exploatând cu operativitate o informație au depistat într-o locuință, din sectorul 6, un număr de 15 persoane care jucau jocuri de noroc neautorizate, respectiv poker. În urma verificărilor persoanelor prezente s-a stabilit că între participanți se află și un bărbat ce figura carantinat la domiciliu acesta nerespectând măsura”, se arată într-un comunicat al Poliției Capitalei.
Cele 15 persoane au fost amendate cu 71.250 lei, în baza legii legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și a legii nr. 61 din 1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire.
Totodată, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zadarnicirea combaterii bolilor.