Polițiștii au ridicat 30 de mașini, în București, în urma unor operațiuni de amploare

30 de mașini au fost indisponibilizate de polițiști, în urma unor acțiuni care au avut loc în București. Au fost constatate și cinci infracțiuni, între care conducerea sub influența unor substanțe psihoactive.

Purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog, a declarat, sâmbătă, că în București, în cadrul dispozitivelor rutiere special constituite au fost verificat, vineri, 320 de autovehicule, fiind aplicate 150 de sancțiuni contravenționale, scrie Mediafax.ro.

Tot în urma acestei operațiuni din Capitală, au fost indisponibilizate 30 de mașini și au fost constatate cinci infracțiuni, printre care și cea de conducere sub influența unor substanțe psihoactive.

„Activitățile de ieri (vineri – n.r.) și de astăzi (sâmbătă – n.r.) se desfășoară în contextul măsurilor dispuse de conducerea Ministerului Afacerilor Interne pentru combaterea criminalității de orice fel. Pe lângă acțiunile de combatere, efectivele MAI desfășoară și activități preventive la nivelul întregii țări acordând atenție maximă zonelor cu risc crescut de producere a unor incidente grave. Prin prezența activă, în teren, în mijlocul comunității, a polițiștilor și jandarmilor se urmărește descurajarea persoanelor care intenționează să comită fapte ce pot pune în pericol siguranța cetățenilor de bună-credință”, a spus Dajbog.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati