Poliţiştii Capitalei au aplicat circa 500 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 200.000 de lei, pentru încălcarea normelor de convieţuire socială, în urma acţiunilor desfăşurate în perioada 1 august – 12 septembrie.
„Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) – Sectoarele 2 şi 4 Poliţie, în colaborare cu Serviciul de Poliţie Canină, Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti şi Direcţia Generală de Poliţie Locală – Sector 3, au acţionat, în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat optim de siguranţă publică, în vederea prevenirii şi combaterii faptelor antisociale, precum şi a combaterii traficului şi consumului ilicit de droguri”, informează un comunicat al DGPMB.
În perioada menţionată au fost organizate peste 40 de acţiuni, fiind desfăşurate activităţi pe raza mai multor străzi din zona centrală a Capitalei, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale comise în segmentul stradal şi pentru identificarea persoanelor pretabile la săvârşirea de infracţiuni contra patrimoniului.
În urma acţiunilor întreprinse, poliţiştii Sectoarelor 2, 3 şi 4 Poliţie au legitimat şi verificat peste 2.500 de persoane, 61 fiind conduse la sediul subunităţilor în vederea verificărilor suplimentare.
„Au fost constatate 144 de infracţiuni, pentru deţinere de substanţe interzise de lege, toate cele 144 de persoane care au fost depistate deţineau asupra lor substanţe susceptibile a avea efect psihoactiv, 94 dintre ele fiind depistate de poliţiştii Secţiilor 6 – 9 Poliţie”, arată sursa citată.
Alte două persoane, depistate de poliţiştii Secţiei 8 şi ai Serviciului de Poliţie pentru Centrul Vechi, sunt cercetate pentru port fără drept de obiecte periculoase, una dintre ele aflându-se, la momentul depistării, într-un loc special amenajat pentru distracţie şi agrement.