Fată de 12 ani din Bragadiru, căutată de poliţişti/ UPDATE: Copila de 12 ani a fost găsită

O fată de 12 ani din Bragadiru este căutată de către poliţişti. IPJ Ilfov precizează că fata a fost găsită în Bragadiru şi nu a fost victima vreunei infracţiuni în perioada în care a fost plecată.

UPDATE – ”Minora a fost depistată de poliţiştii oraşului Bragadiru în localitate. Din primele discuţii purtate cu aceasta a reieşit că nu ar fi fost victima vreunei infracţiuni pe timpul plecării. Poliţiştii continuă verificările pentru clarificarea tuturor împrejurărilor în care minora a părăsit domiciliul”, anunţă IPJ Ilfov.

Știre inițială

O fată de 12 ani din Bragadiru este căutată de către poliţişti. Ea a plecat marţi de la o şcoală din Bucureşti către casă, dar nu a ajuns, scrie news.ro.

”Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Ilfov caută o minoră în vârstă de 12 ani, din oraşul Bragadiru, care la data de 18 iunie a.c., a plecat de la o şcoală din mun. Bucureşti către casă şi nu a mai ajuns”, au transmis, miercuri, oficialii IPJ Ilfov.

Sursa citată a precizat că sesizarea a fost formulată la data de 18 iunie, în jurul orei 21:12, de către mama minorei, care a declarat faptul că, la data de 18 iunie, în jurul orei 18:03, fiica acesteia, în vârstă de 12 ani, a plecat de la şcoală, către casă, fară a ajunge la domiciliu.

  • Semnalmentele minorei: înălţime 1,60 m, aproximativ  50 kg, ten alb, păr şaten, ochii albaştriii, fără semene particulare.

La momentul plecării minora era îmbrăcată cu un tricou verde cu imprimeu alb, pantaloni negri cu imprimeu gri, încălţată cu adidaşi albi cu imprimeu mov şi avea un ghiozdan gri cu imprimeu roz.

”Persoanele care deţin date ori informaţii, sau care pot da relaţii despre persoana dispărută, sunt rugate să apeleze Serviciul Unic de Urgenţă 112 sau cea mai apropiată unitate de Poliţie”, au mai transmis poliţiştii.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati