Poliţiştii de la combaterea crimei organizate din București au reținut două persoane bănuite că au adus în țară droguri

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Ilfov, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au documentat activitatea infracţională a două persoane bănuite de introducerea în ţară de droguri de risc şi trafic de droguri de risc.

În ambele cauze, s-a reţinut că bănuiţii s-ar fi deplasat în Spania, de unde ar fi achiziţionat peste 10 kilograme de cannabis şi un kilogram de haşiş, respectiv aproximativ 10 kilograme de cannabis, pe care le-ar fi ambalat şi expediat prin intermediul unei firme de curierat către România.

Astfel, la data de 8 martie, persoanele bănuite au fost prinse, în flagrant delict, de către organele de urmărire penală în timp ce ridicau, din municipiul Bucureşti, coletele expediate din Spania, în care se aflau disimulate drogurile de risc, ce erau destinate comercializării către consumatori din municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov.

La data de 9 martie, procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală au dispus, în cele două dosare distincte, reţinerea, pentru 24 de ore, a celor două persoane cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor de introducere în ţară de droguri de risc şi trafic de droguri de risc.

În cursul zilei de astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti, cu propunerea de arestare preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română şi Biroul Tehnic şi de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati