În noaptea de 7/8 ianuarie, poliţiştii Brigăzii Rutiere au acţionat pe principalele artere ale municipiului Bucureşti pentru combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihoactive.
Au fost aplicate 110 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 87.000 lei şi au fost reţinute 20 permise de conducere, cele mai multe pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice şi pentru nerespectarea semnificaţiei culorii roşii a semaforului electric.
De asemenea, au fost întocmite 6 dosare penale, în special pentru conducerea unui autovehicul de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihoactive, pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere sau având dreptul de a conduce suspendat.
Exemple:
1. În jurul orei 03.00, un bărbat în vârstă de 37 de ani a condus un autovehicul în zona Piaţa Muncii, aflându-se influenţa substanţelor psihoactive. Acesta a fost testat cu aparatul drugtest, care a indicat prezenţa în organism a substanţelor psihoactive (canabis).
În acest context, conducătorul autoturismului a fost condus la sediul INML pentru recoltarea probelor biologice, iar în cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa substanţelor psihoactive.
2. În jurul orei 04.35, un bărbat în vârstă de 48 de ani a condus un autovehicul pe Splaiul Independenţei, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice. Acesta a fost testat cu aparatul Alcooltest care a indicat o valoare de 0,68 mg/l alcool pur in aerul expirat. Persoana a fost transportată la INML în vederea recoltării de probe biologice.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice.
3. În jurul orei 04.00, în zona Piaţa Victoriei a fost oprit pentru control conducătorul unui autovehicul în vârstă de 34 ani. Acestuia i s-a solicitat să se supună testării cu aparatele Alcooltest şi DrugTest, însă a refuzat, devenind recalcitrant, motiv pentru care a fost încătuşat şi condus la sediul INML unde a refuzat şi prelevarea de mostre biologice.
Din verificările efectuate a rezultat că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru refuz de recoltare mostre biologice şi pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.