Polițiștii din București au tras mai multe focuri de armă pentru a captura un tâlhar

Poliţiştii Capitalei au tras focuri de armă în plan vertical pentru a prinde şi imobiliza, în seara de marţi, un bărbat bănuit de infracţiunea de tâlhărie asupra unui copil, căruia i-ar fi smuls telefonul mobil.

„Poliţişti ai Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 12 Poliţie, având suport din partea Inspectoratului General al Poliţiei Române – Direcţia Operaţiuni Speciale, au depistat un bărbat, bănuit de săvârşirea unei infracţiuni de tâlhărie asupra unui minor, la 9 decembrie.

Cel în cauză a fost găsit pe raza unei localităţi limitrofe Bucureştiului, iar la momentul în care a fost somat suspectul a fugit, fiind executate mai multe focuri de armă în plan vertical – fără a fi rănită vreo persoană sau produse pagube materiale”, a informat Biroul de presă al DGPMB.

Bărbatul a fost prins şi imobilizat. El a fost dus la sediul Secţiei 12 Poliţie pentru audieri, ulterior fiind reţinut.

Din datele şi probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că, la data de 9 decembrie, prin violenţă, bărbatul de 31 ani ar fi deposedat, pe stradă, un minor de telefonul mobil pe care îl avea asupra sa.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati