Polițiștii din Ilfov au descoperit un camion cu mii de haine care ar fi contrafăcute

0
242
sursa foto: Facebook - Politia Romana
Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Ilfov s-au sesizat din oficiu, ca urmare a depistării în flagrant delict a unui bărbat, care transporta, într-un autocamion cu remorcă, articole vestimentare susceptibile a fi contrafăcute şi care purtau denumirile unor mărci cunoscute.

În urma verificărilor făcute miercuri, în autocamionul cu remorcă au fost descoperite peste 5.900 de articole de îmbrăcăminte, în valoare de aproximativ 1.200.000 de lei, acestea fiind indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.

Din primele cercetări a rezultat faptul că un bărbat, de 27 de ani, administrator al unei societăţi comerciale, ar fi transportat din străinătate în România, în sistem cargo, peste 5.900 de articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte, susceptibile a fi contrafăcute, care purtau denumirile unor mărci cunoscute, acestea urmând să fie comercializate într-un centru comercial din judeţul Ilfov.

În prezent, cercetările sunt continuate, în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similar, urmărirea penală fiind sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.