Poluare extremă în București de la incendiatorii de autoturisme: „Se ard zeci de tone de cauciucuri”

Indicii de poluare au înregistrat valori record în noaptea de vineri spre sâmbătă. Tot Bucureștiul a fost poluat cu fum foarte toxic, iar senzorii arătau poluare cu etilbenzen. 

Octavian Berceanu, fostul șef al Gărzii de Mediu a postat o fotografie cu un incendiu de la Sintești, realizată vineri seara.

„Ora 23.00 poza e de azi, Sintesti, la cativa km de Parlament. Lor le arde de făcut bani, noua ne ard sănătatea și viața! Senzorii alternativi dispuși mult mai des arată depășiri de 5-8 ori pentru valorile maxime admise ale poluării in aceasta seara, cu particule PM2.5. Senzorii oficiali, mult mai performanți, ai Ministerul Mediului – România de pe calitatea.ro ne arată valori în creștere de 10 ori pentru Etilbenzen. Unde e folosit? In industria petrochimică, la fabricarea cauciucului. Cum ajunge in aer? Prin ardere.

”Murim cu zile atunci când clanurile și politicienii fac afaceri murdare împreună”

Un singur kg de interior de masina ars, acel plastic ABS din care e facut bordul, e de 4500 de ori mai toxic decat un kg de lemn. O singura gramadă de o 100 kg care arde acum langa Bucuresti e mai toxica decat un oras de 4500 de case cu sobe pe lemne.

Concluzii: ca să crească în aer de 10 ori valoarea, noaptea, e clar că volume de ordinul zecilor de tone de cauciuc, plastic, cabluri și interioare de mașini au fost incendiate. Murim cu zile atunci când clanurile și politicienii fac afaceri murdare împreună,” a scris fostul șef al Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu.

Noaptea, cei care vor să valorifice fierul, reiau arderile, bazându-se pe programul de muncă al bugetarilor care atât noaptea, cât și în weekenduri nu lucrează.

„Astăzi lucrurile s-au calmat și aerul este respirabil, în schimb ieri, 11.02.2022, am avut de-a face din nou cu un val de poluare imensă, înregistrată de toate rețelele de monitorizare a calității aerului. Din ce ne dăm seama, din relatările oamenilor din teren și de pe hărți satelitare este vorba de zeci, poate chiar sute de incendii, focuri de vegetație mai mult sau mai puțin controlate și arderi de deșeuri. Toate acestea sunt total ilegale și trebuie oprite, Garda Naţională de Mediu si Ministerul Mediului – România.

Primim mesaje de la cetățeni care ne întreabă ce să facă când nu mai pot respira, de la oameni îngrijorați, care sună la pompieri și poliție și li se răspunde că sunt focuri controlate și nu intervine nimeni. În seara de 11.02.2022 nu se putea respira în București,” informează platforma Aer Live.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati