Pompieri români au plecat spre Grecia într-un program european – FOTO

Primul contingent de pompieri români, format din 28 de ofiţeri şi subofiţeri, a plecat joi spre Grecia, unde participă la un program european pilot de pre-poziţionare, potrivit IGSU. Scopul misiunii este stingerea incendiilor de pădure și este organizată de Direcţia Generală Protecţie Civilă Europeană şi Operaţiuni de Ajutor Umanitar – DG ECHO, în vederea consolidării rezilienţei Greciei în gestionarea acestui tip de risc.

Contingentul este condus de prim-adjunctul inspectorului şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” al judeţului Bihor (ISU Bihor), colonel Csilik Alexandru Adrian, aflat în cea de-a doua misiune de conducere a operaţiunilor desfăşurate de pompierii români în Grecia.

Cei 28 de pompieri au plecat în Grecia cu trei autospeciale de stingere a incendiilor de pădure, o cisternă, o autospecială cu capacitate mărită de trecere, un microbuz, două autospeciale de primă intervenţie şi comandă.

Conform sursei citate, schimbarea efectivelor se va realiza în data de 16 iulie, când alţi 28 de pompieri îi vor înlocui pe cei plecaţi joi spre Atena.

Programul de asistenţă este finanţat de Uniunea Europeană şi a fost prevăzut ca măsură de sprijin pentru comunităţile elene, după incendiile devastatoare înregistrate anul trecut. Pompierii români participă la program alături de echipaje operative de stingere din Germania, Bulgaria, România, Franţa, Finlanda şi Norvegia.

Salvatorii români au participat şi în vara anului trecut la acţiuni de stingere a incendiilor în Grecia, după ce autorităţile elene au solicitat acordarea asistenţei internaţionale, având în vedere situaţia de urgenţă generată de extinderea incendiilor de pădure.

Astfel, în perioada 06-16.08.2021, un modul de intervenţie specializat în stingerea incendiilor de pădure, format din 108 pompieri şi mijloace tehnice, a fost dislocat în Grecia pentru susţinerea misiunilor din zonele puternic afectate de incendii, ajutorul oferit Greciei fiind acordat în baza solicitării de asistenţă internaţională formulată de guvernul elen prin Mecanismul European de Protecţie Civilă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati