Pompierii de la ISU B-IF au stins în ultima zi două incendii mari de vegetație

În ultima perioadă s-au produs numeroase incendii de vegetație uscată, care au afectat suprafețe mari de teren agricol, sau au pus în pericol fondul forestier și locuințele populației.

În acest sens, le este reamintit cetățenilor că arderile de vegetație sunt interzise, iar nerespectarea acestei măsuri se sancționează cu amenzi de până la 50.000 lei.

În ultimele 24 de ore, ISU B-IF a intervenit pentru stingerea a două incendii, care s-au manifestat pe suprafețe foarte mari de teren cu vegetație uscată, într-unul dintre incendii fiind afectate 35 de hectare. În ambele situații au fost angrenate un număr ridicat de autospeciale pentru stingere, având în vedere particularitățile zonelor de manifestare și condițiile meteorologice.

 În acest context, se reamintesc urmatoarele măsuri preventive:

– nu aruncați țigările nestinse în apropierea vegetației uscate;

– restricționați orice activitate din care ar putea rezulta producerea unui incendiu;

– nu lăsați copiii nesupravegheați, cu mijloace ce pot produce aprinderea (chibrituri, brichete etc.).

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati