Pompierii din Mureș au intervenit timp de 6 ore pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un depozit de cherestea

Pompierii militari şi cei ai Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă au intervenit, în noaptea de marţi spre miercuri, timp de aproximativ 6 ore pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un depozit de cherestea din municipiul Reghin.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al judeţului Mureş, incendiul care a cuprins o suprafaţă de aproximativ 2.500 de metri pătraţi este lichidat, însă pompierii sunt în continuare la faţa locului pentru căutarea eventualelor focare ascunse.

„Pompierii mureşeni au intervenit cu 7 autospeciale de stingere, 3 cisterne de alimentare cu apă şi un echipaj SMURD B2, în colaborare cu Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la nivelul unor hale de depozitare a materialelor lemnoase, situate pe strada Gării din municipiul Reghin. Incendiul se manifesta violent, cu flacără deschisă, suprafaţa afectată fiind de aproximativ 2.500 mp”, au precizat reprezentanţii ISU Mureş.

Echipajele prezente la faţa locului au acţionat pentru protejarea vecinătăţilor, precum şi pentru localizarea şi lichidarea incendiului.

Până în acest moment nu s-au identificat victime sau persoane care să solicite îngrijiri medicale, urmând să fie stabilite cauzele izbucnirii focului.

Sursa: AGERPRES

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati