Pompierii ISU București-Ilfov au desfășurat marți activități de informare preventivă și ateliere de acordare a primului ajutor în centre comerciale, pentru a-i ajuta pe cetățeni să reacționeze corect în situații de urgență.
Participanții au aflat cum să acționeze atunci când o persoană se află în pericol și ce măsuri pot lua până la sosirea echipajelor de intervenție. Activitățile au inclus discuții, demonstrații practice și exerciții menite să le ofere oamenilor mai multă încredere în propriile reacții.
Acțiunile au fost organizate cu ocazia Zilei Informării Preventive și al Zilei Internaționale pentru Reducerea Riscului la Dezastre.
Reprezentanții ISU București-Ilfov atrag atenția că informarea și pregătirea populației sunt esențiale pentru reducerea riscurilor și pentru gestionarea eficientă a situațiilor critice.


