Pompierii români au plecat în Grecia: ”Plecăm 108, vrem să ne întoarcem 108”

Peste o sută de pompieri români au plecat, vineri, în Grecia, pentru a ajuta autorităţile elene în zonele unde incendiile au distrus zeci de mii de hectare de vegetaţie, iar sute de case au fost distruse. 23 de autospeciale vor ajunge în cateva ore în Grecia.

Un modul de intervenție specializat în stingerea incendiilor de pădure va fi dislocat în Grecia pentru a putea sprijini salvatorii eleni în zonele puternic afectate de incendii. Astfel, acest modul va fi format din 112 pompieri salvatori cu 23 de autospeciale.

Misiunea este prevăzută pentru zece zile, dar ar putea fi prelungită dacă grecii vor cere asta, a declarat, vineri, Raed Arafat.

Comandantul misiunii a spus că au fost selectați cei mai buni pompieri și că vor fi luate toate măsurile pentru ca misiunea să fie un succes, scrie antena3.ro.

„Sunt 11 ofițeri care pleacă. Avem 108 persoane care pleacă, sunt cu mașini de intervenție și de suport. Misiunea este prevăzută pentru zece zile cu posibilitatea de extindere dacă Grecia va cere asta. România intervine pentru prima dată pentru incendii de pădure în afara țării.”, a declarat acesta.

„Plecăm 108, vrem să ne întoarcem 108. Suntem pregătiți, vorbim de incendii de vegetație uscată, dar și de pădure.

Mă aștept la un popor disperat, la condiții grele de muncă, dar mă aștept să ne ducem misiunea la bun sfârșit.”, a declarat comandantul misiunii.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati