Porțiile de mâncare ale bolnavilor ar putea fi mai sărace din cauza scumpirilor uriaşe la alimente.
Porțiile de mâncare pe care le primesc pacienții în spitale ar putea să fie și mai sărace ca până acum. Chiar dacă alocația pentru hrana oamenilor a crescut în 2022, majorarea a fost umbrită de scumpiri.
Alocația de hrană a crescut anul acesta de la 1 iulie la 22 de lei, însă această majorare este umbrită de valul de scumpiri din ultima perioadă, mai ales că prețurile alimentelor s-au dublat, iar spitalele, din păcate, se confruntă și cu facturi uriașe la utilități, potrivit romaniatv.net.
Multe unități medicale, inclusiv din Capitală, au de plătit facturi la energia electrică de două sau trei ori mai mari față de aceeași perioadă a anului trecut.
În spitale precum Spitalul Universitar sau spitalele Floreasca și Pantelimon, peste 70% din bugetul unui spital este alocat salariilor, iar resul se duce pe utilități, tratamente și materiale sanitare, mai spune sursa citată.
Hrana din spitale este decontată separat de cei de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, însă nu este exclus ca în perioada următoare porțile de mâncare ale bolnavilor să fie și mai sărace.
Cu toate acestea, Ministerul Sănătății promite un mecanism de compensare, astfel încât bugetele spitalelor să fie completate.