NewsBucuresti.ro Descarcă gratuit aplicația
Descarcă

Poşta Română a organizat tururi pentru public la centrul logistic şi la tipografie, de Ziua Mondială a Poştei

Poşta Română a organizat, pe 9 octombrie, de Ziua Mondială a Poştei, tururi pentru elevi, studenţi şi publicul larg la HUB-ul Logistic şi Curierat din Bucureşti, la Poşta Tipografie şi în spaţiile destinate flotei companiei, în cadrul evenimentului „Ziua Porţilor Deschise”, potrivit unui comunicat al operatorului poştal.

„Între orele 14:00 şi 18:00, elevii şi studenţii au avut ocazia să descopere universul poştal din culise, prin tururi şi activităţi interactive. Aceştia au urmărit traseul scrisorilor şi coletelor, de la preluare până la sortare şi expediere, şi au aflat mai multe despre oamenii şi procesele care fac posibilă fiecare livrare. Bucuria copiilor a fost una dintre cele mai frumoase părţi ale evenimentului. Curioşi şi entuziasmaţi, cei mici au explorat spaţiile companiei, au descoperit lucruri noi şi s-au bucurat de surprizele pregătite special pentru această zi. Au primit baloane, au făcut fotografii şi au avut ocazia să trimită o carte poştală unicat, dedicată Zilei Mondiale a Poştei – o amintire specială şi o invitaţie de a redescoperi farmecul mesajelor scrise”, se arată în comunicat.

843372851 1103928265889133 5776005918767405948 n
Foto: Compania Naţională Poşta Română

Conform sursei citate, începând cu ora 18:00 şi până la ora 21:00, porţile s-au deschis pentru publicul larg, care a putut participa la tururi şi a avut acces în spaţii care, în mod obişnuit, nu sunt deschise vizitatorilor.

Vizitatorii au avut posibilitatea să descopere activitatea centrului logistic, a tipografiei şi a flotei Poştei Române, notează sursa citată.

„Unul dintre punctele de atracţie a fost HUB-ul Logistic şi Curierat al Poştei Române din Bucureşti, unde participanţii au descoperit cum sunt sortate coletele şi corespondenţa şi cum sunt pregătite trimiterile pentru a ajunge la destinatari. Turul a continuat la Poşta Tipografie, unde vizitatorii au aflat cum sunt tipărite cărţile, şi a inclus accesul la flota companiei, oferindu-le participanţilor ocazia de a vedea de aproape o altă componentă importantă a activităţii poştale”, se menţionează în comunicat.

842101525 1893423735115541 8365015859169030690 n
Foto: Compania Naţională Poşta Română

Tot pe 9 octombrie, colegi din Administraţia Centrală au ieşit din rutina de birou şi au intrat în rolul de poştaş, în cadrul proiectului „Poştaş pentru o zi”.

„Într-o zi cu o semnificaţie aparte pentru întreaga comunitate poştală, aceştia au livrat colete clienţilor Poştei Române şi au experimentat direct activitatea de teren. Au văzut de la firul ierbii ce presupune munca de poştaş, au descoperit provocările livrărilor şi au interacţionat nemijlocit cu beneficiarii serviciilor companiei”, se mai arată în comunicat.

Potrivit companiei, cele două iniţiative au urmărit familiarizarea publicului cu activităţile poştale şi cu munca angajaţilor.

„Prin „Ziua Porţilor Deschise” şi „Poştaş pentru o zi”, Poşta Română a marcat Ziua Mondială a Poştei prin iniţiative care au adus împreună publicul, copiii şi angajaţii companiei, punând în valoare atât infrastructura şi procesele operaţionale, cât şi oamenii care dau viaţă serviciilor poştale”, se precizează în comunicat.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati