Poşta Română anunţă că a finalizat distribuirea pensiilor pentru luna ianuarie

0
106
postasi

Poşta Română a anunţat vineri că a finalizat distribuirea pensiilor pentru luna ianuarie, cu trei zile înainte de termenul comunicat iniţial.

”Poşta Română a finalizat, cu trei zile înainte de termenul comunicat iniţial, distribuirea drepturilor băneşti reprezentând pensiile din sistemul public. Ultimele pensii din categoria celor distribuite, la domiciliu, prin Poşta Română au fost achitate, astăzi”, a informat Poşta într-un comunicat de presă.

Ce trebuie să facă pensionarii care nu au fost găsiți acasă

Beneficiarii care nu au fost găsiţi acasă pot intra în posesia drepturilor băneşti, la ghişeele subunităţilor poştale, până în data de 18.01.2022.

“Aşa cum am promis, am depus toate eforturile pentru a distribui banii pensionarilor într-un timp cât mai scurt, indiferent de situaţia specială pe care o întâmpinăm la fiecare început de an. Vreau să le mulţumesc tuturor angajaţilor Poştei Române care au lucrat la capacitate maximă şi au demonstrat, încă o dată, că sunt aproape de această categorie de clienţi. Totodată, ţin să le mulţumesc partenerilor noştri din sistemul bancar care ne susţin în fiecare lună cu obţinerea de numerar, dar şi Casei Naţionale de Pensii Publice şi Trezoreriei Municipiului Bucureşti, care ne-au livrat toate sumele în timp util”, a declarat Valentin Ştefan, directorul general al Poştei Române.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.