Poşta Română anunţă că pensiile vor fi livrate în perioada 6-17 ianuarie. Decalajul, produs din cauza zilelor libere

Compania Naţională Poşta Română informează că, în luna ianuarie 2023, distribuirea pensiilor şi a drepturilor sociale se va decala cu câteva zile, ca urmare a perioadei sărbătorilor de iarnă în care, în conformitate cu prevederile Codului Muncii, atât salariaţii Casei Naţionale de Pensii Publice, cât şi cei ai Poştei Române, beneficiază de zile libere.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de Poşta Română, Casa Naţională de Pensii Publice a anunţat că va vira contravaloarea drepturilor de protecţie socială, în conturile Poştei Române, cu o decalare de câteva zile.

Astfel, calendarul de achitare a pensiilor din sistemul public de pensii (pensii de asigurări sociale de stat, agricultori, veterani de război, văduve şi văduve de război, IOVR) va fi următorul:

– la domiciliu – în perioada 6-17 ianuarie 2023;

– la ghişeele subunităţilor poştale – până pe data de 19 ianuarie 2023.

“Ca şi anul trecut, salariaţii Poştei Române vor lucra la capacitate maximă pentru a finaliza distribuirea pensiilor într-un interval comasat de doar opt zile lucrătoare, faţă de intervalul obişnuit de distribuire a pensiilor, conform contractului, 1-15 ale fiecărei luni. Este o situaţie specială pe care o întâmpinăm la fiecare început de an, având în vedere această perioadă în care angajaţii din toate domeniile de activitate au dreptul la zile libere pentru a le petrece alături de familie. Menţionăm că, în celelalte luni ale anului, Poşta Română nu şi-a încălcat angajamentul asumat în conformitate cu convenţia încheiată cu Casa Naţională de Pensii şi subliniem că, anul trecut, Poşta Română a depus toate eforturile pentru a distribui banii pensionarilor într-un timp cât mai scurt şi a finalizat, cu trei zile înainte de termenul comunicat iniţial, distribuirea drepturilor băneşti”, a declarat Valentin Ştefan, directorul general al Poştei Române.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati