Pot să-mi transport cu mașina soția/soțul la/de la serviciu? Ce spune Poliția Română

Poliția Română explică în ce situații este permis transportul partenerului spre și de la serviciu cu mașină personală, în contextul crizei generată de coronavirus.

Precizările vin în condițiile în care mai mulți cetățeni au adresat întrebări în acest sens pe pagină de Facebook a Poliției Române.

„Întrebare: Pot să-mi transport cu mașina soția/soțul la/de la serviciu?

Răspuns: Dacă apreciați că motivul deplasării este unul justificat, puteți face acest lucru completând declarația pe proprie răspundere raportat la prevederea din art.1 litera d din Ordonanță Militară nr. 3 din 2020 (deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistență persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie).

După cum se poate constata, situațiile cuprinse în normă au caracter exemplificativ, dar presupun temeiuri de o anumită importantă”, se arată într-o postare pe rețeaua socială.

Totodată, polițiștii subliniază că o astfel de situație ar putea fi justificată „dacă nu există mijloace de transport în comun sau dacă riscul expunerii la infectare este mai mare (deplasarea la locul de muncă ar presupune schimbarea mai multor mijloace de transport în comun, timpii de așteptare în stații etc)”.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati