Eufrosina Șerban este asistentă medicală la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din București. După ce a tratat zeci de pacienți, femeia în vârstă de 47 de ani s-a infectat cu coronavirus și la două săptămâni de la vindecare a devenit unul dintre primii donatori de plasmă.
Eufrosina are 47 de ani și 3 copii – de 23 de ani, 15 ani și respectiv 7 ani. Nu i-a mai văzut de peste o lună – asistenta medicală locuiește acum locuiește într-unul dintre hotelurile puse la dispoziție de către Primăria Capitalei, în subordinea căreia se află spitalul Victor Babeș.
„A fost o perioadă destul de grea. A fost foarte multă muncă, alături de colegii mei din spital, și mult stres, pentru că era ceva necunoscut. Apoi m-am îmbolnăvit. Nu mi-a fost frică deloc. Știam că se poate întâmpla așa ceva, având în vedere că aveam grijă de bolnavi cu COVID-19. Eu am avut o formă medie de boală.
Am donat. M-am oferit să donez pentru că eu cred așa: dacă poți să faci un bine, fă-l cu drag. Nu se știe niciodată la cine ajunge și poate o anumită persoană chiar are nevoie și poate fi salvată”, își începe povestea Eufrosina Șerban.
Asistenta este candidatul ideal pentru colectarea de plasmă hiperimună COVID-19, pentru că a învins boala și a dezvoltat anticorpi pentru SARS-CoV-2. Și astfel poate ajuta din nou la salvarea unor vieți, lucru pe care îl face fără nicio ezitare.
Plasma donată va fi utilizată în scop terapeutic pentru prevenirea infectării persoanelor vulnerabile sau cu risc de infectare. În plus, ajută și în tratamentul pacienților aflați în stare critică, intubați sau cu forme severe de pneumonie virală COVID-19.