Povestea Podului Grant, care are la temelie o poveste romantică

Effingham Grant, de 16 ani, ajunge în Valahia ca secretar al consulului britanic. Aici o cunoaște pe Zoe Racoviță, cea mai mare fiică a boierului Ion Bălăceanu și nepoata lui Dinicu Golescu, de care se îndrăgostește, se căsătoresc și fac, atenție!!!, 16 copii. Aceștia au fost naturalizați români prin decizia Senatului.

Tinerii moștenesc Palatul Belvedere și, la 34 de ani, Effingham Grant se lansează în afaceri.

Înființează Manufactura de tutun Belvedere, ulterior aceasta devine Regia Monopolurilor Statului, adică zona Regiei de azi.

Apoi, deschide prima crescătorie de orhidee, vezi Strada Orhideelor de azi.

Unul dintre cei 16 copii, Robert Grant, se face inginer și participă la construirea unui pod peste calea ferată, dinspre Calea Griviței spre Calea Crângași. Podul s-a numit Effingham Grant, în onoarea tatălui lui Robert.

Urmaşii lor au parcelat şi au vândut terenuri de construcţie situate între şoseaua Crângaşi şi Manufactura Belvedere. Astfel, aici a luat naştere Cartierul Grant. În 1909, podul preia numele cartierului pe care-l deservea.

A fost o iubire ca-n povești care s-a sfârșit brusc în 1892, când Zoe moare de boală și, după numai două saptămâni, moare și Effingham, de tristețe și singurătate.

POVESTEA PROPRIU-ZISĂ A PODULUI GRANT

Primul pod, inaugurat în 1909, constă în patru tabliere metalice din oțel pudlat, cu deschiderea de 42 m. Are grinzi cu zăbrele, calea jos, de tip Schwedler, care au fost recuperate de la podul peste râul Putna Seacă, de pe linia Buzău-Mărășești, când acestea au fost înlocuite cu altele din oțel.

Ulterior, când au fost construite cele două linii de acces în depoul București Călători, Podul Grant a fost lungit cu două deschideri de câte 10 m, din grinzi metalice înglobate în beton.

În anul 1929, „Atelierele Centrale de Poduri”, întreprindere proprie a Companiei de Căi Ferate din România, specializată în uzinarea și montajul podurilor de cale ferată, a executat lucrări de consolidare a Podului Grant.

La sfârșitul anilor ’70 și începutul anilor ’80, paralel cu acesta a fost construit un nou pod. Noul Pod Grant, care trece peste un grup de căi ferate de 136 de metri lățime, a fost construit conform noilor standarde antiseismice stabilite după cutremurul din 1977.

sursa: Facebook – Primăria Sectorului 6

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati