Povestea unei lumi care a strălucit prin eleganţă şi stil, prezentată în cadrul unei expoziţii la Palatul Suţu

Începând cu luna februarie, publicul bucureştean poate admira, la Palatul Suţu, în cadrul expoziţiei „ELITE ŞI BLAZOANE ÎN VECHIUL BUCUREŞTI”, obiecte armoriate cu blazoane, care au aparţinut elitei aristocratice româneşti din a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi primului sfert de secol XX.

Toţi cei interesaţi sunt invitaţi să participe la vernisajul expoziției care va avea loc marți, 18 februarie, ora 18.00, la Palatul Suţu (Bdul Ion C. Brătianu, nr. 2).

În Ţările Române, primele menţiuni referitoare la aspecte de ordin heraldic se întâlnesc în lucrările cronicarilor din secolul al XVII-lea şi al XVIII-lea. În secolele următoare, heraldica cunoaşte o dezvoltare semnificativă, marile familii boereşti, autohtone şi străine, adoptând simboluri heraldice proprii (blazoane şi steme de familie).

La jumătatea secolului al XIX-lea, în Principatele Române se produce o revigorare a stemelor de familie, reprezentând o formă de integrare europeană a aristocraţiei româneşti. Împodobirea cu blazoane a caselor, monumentelor funerare, a veselei, aplicarea monogramelor pe accesorii vestimentare era un obicei vechi, apanajul caselor regale, dar şi al nobilimii, apărut din dorinţa de particularizare şi de stabilire a ierarhiilor la nivelul elitei.

„Elita, în accepţiunea simplă a cuvântului, reprezintă o veche categorie socială, care prin poziţia economică, politică sau culturală a jucat un rol important în societate, având un anumit orizont de decenţă, rafinament social, educaţie şi comportament, o etică a lui noblesse oblige. Nu trebuie să uităm că am avut o aristocraţie care, cu sabia sau prin iscusinţă diplomatică, a contribuit la realizarea marilor idealuri româneşti, a ridicat palate, a ctitorit biserici şi şcoli lăsând urme trainice în existenţa noastră, adevărate repere de demnitate şi patriotism.

Expoziţia Elite şi Blazoane în Vechiul Bucureşti cuprinde obiecte diverse care au pe ele aplicate blazoane şi monograme ce au aparţinut unor familii nobiliare ilustre cum ar fi: Suţu, Cantacuzino, Ghica, Mavrocordat, Sturdza, Bibescu, Filipescu, Lenş, Miclescu, Familia Domnitoare Cuza, Familia Regală a României şi invită publicul să descopere legătura specială dintre blazon şi posesorul lui, încărcătura lui simbolică ce dezvăluie o istorie aparte.

Intrarea la vernisaj este liberă.

Expoziţia va putea fi vizitată în perioada 18 februarie – 10 mai 2020.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati