Povestea unei tinere din Ilfov care a parcurs peste 1.600 de kilometri pentru a se vaccina: M-am vaccinat pentru mine, pentru noi, chiar și pentru antivaxeri

Ştefania, o tânără în vârstă de 18 ani, din Ilfov, a parcurs peste 1.600 de kilometri pentru a se vaccina şi a transmis un mesaj ce a fost publicat de pagina de Facebook RO Vaccinare. Aceasta susține că are încredere în știință și că „cel mai bun vaccin este cel din brațul tau”.

Fata a primit vaccinul Pfizer, fiind singurul pe care îl pot face și persoanele minore, dar spune ca ar fi acceptat să fie imunizată cu orice ser.

Tânăra a povestit motivul pentru care a ales să meargă peste 1.600 de kilometri, din Ilfov în comuna Belceşti din Iaşi, de două ori, pentru a se vaccina împotriva COVID-19.

„Cel mai bun vaccin este cel din brațul tău!

Da, locuiesc în Ilfov și am fost până în Iași (comuna Belcești) să mă vaccinez. Acolo am găsit loc în martie. De ce?

Am aproape 18 ani și cred în știință. Cred în SARS-CoV-2. Cred în acest virus parșiv.

Am parcurs, împreună cu părinții 406 km dus, 406 km întors, de două ori. 1624 km pentru a mă vaccina. Nu a contat, pentru că mi-am dorit din tot sufletul acest vaccin.

M-am vaccinat pentru mine, pentru noi, chiar și pentru antivaxeri. Dacă noi nu încercăm să oprim această pandemie, cine o mai face?

Pe 10 aprilie (am aflat recent de existența acestui grup) mi-am făcut rapelul cu vaccinul Pfizer-BioNTech. Am sub 18 ani, deci doar asta aveam voie.

Mi-aș fi făcut orice vaccin, cel mai bun vaccin este cel din brațul tău”, a fost mesajul transmis de Ștefania Ioana Marinescu.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati