Chirurgul Mircea Beuran a declarat sâmbătă seara că nu era prezent în sala de operații, în momentul în care o pacientă a luat foc chiar pe masă.
Într-o intervenție telefonică la Antena 3, Beuran a precizat că s-a alăturat echipei chirurgicale după ce aceasta a fost mutată într-o altă sală de operații.
El a subliniat că pacienta s-a prezentat la spital într-o stare extrem de gravă, nu se mai putea alimenta, fiind vorba despreun „caz oncologic depășit”.
„A fost operată și era într-o stare bună, când, la un moment dat, în ziua de 22 decembrie, un coleg de-al medicului l-a sunat și l-a anunțat că aceasta a făcut o hemoragie digestivă superioară și una intraperitonală severă și cătrebuie operată de urgență. Îmi dă telefon și le spun că voi veni să ajut și eu echipa. Au dus bolnava în blocul operator de urgențe unde, în sala unde s-a pregătit reintervenția chirurgicală, în clipa în care au folosit electrocauterul au simțit miros de priză arsă. Și au sesizat că de sub câmpurile operatorii apare fum. În clipa aceea au mobilizat câmpul operator, dar intrând aer sub câmp s-a auto aprins, probabil de la o scânteie”, a declaratmedicul.
El a adăugat că, pacienta fiind polialergică, nu s-a putut face câmp cu o soluție iodată.
Medicul a ținut să sublinieze că nu a fost prezent la încercările echipei medicale de a stinge flăcările.
”Echipa care era atunci a căutat prin diferite mijloace să oprească flacăra. Eu în momentul acela nu eram în echipa operatorie, nu eram în blocul operator, iar acest lucru se poate dovedi foarte ușor, prin camerele de supraveghere. În clipa în care eu am ajuns, bolnava era deja mutată înaltă sală, iar echipa căuta să facă hemostază, adică oprirea sângerării. (…) Când ei căutau să facă această hemostază am apărut și eu și m-am alăturat echipei. Echipa era șocată și am preluat operația. După ce am finalizat operația, am pregătit tot ce trebuia făcut pentru a pune pacientulîn poziția de a fi transportată în Terapia Intensivă a Marilor Arși”.
Medicul Beuran a mai spus că zona afectată era, la acel moment, era de 25%- 30% din suprafața corpului.
”Normal că mi-am asumat protocolul, terminând procedura medicală. Dar nu am fost în echipa operatorie a pacientei”, a spus medicul Beuran.
„Nu s-a căutat să se mușamalizeze nimic.Este un eveniment nedorit, dar încare medicul nu a fost implicat cu nimic. Arsura nu este unde a lucrat el cu electrocauterul, ci în spate”, a mai precizat chirurgul.
Scandal la Spitalul Floreasca: Am văzut cum pacienta de pe masa de operație a luat foc