Prefect: Dacă rata de infectare ajunge la 6 în București, prima măsură va fi închiderea școlilor

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a indicat închiderea şcolilor ca primă măsură, în cazul în care incidența în București va ajunge la 6 la mie, scrie educatieprivata.ro.

Astăzi, rata de infectare în București este 5,33 la mia de locuitori, pentru ultimele 14 zile.

„Prima măsură pe ordinul comun al ministerului Educaţiei şi Sănătăţii este că nu se vor mai face cursuri cu copiii, dar, cum am văzut şi în alte localităţi, în momentul în care se trece de, regula este că autorităţile sanitare propun măsura carantinării”, a precizat prefectul.

El a  adăugat că pot fi luate și alte măsuri, însă fără să le indice la fel de precis:

„Suntem într-o situaţie destul de delicată. Suntem înconjuraţi de carantină, în judeţul Ilfov majoritatea localităţilor au intrat acolo. Judeţul Ilfov a cerut sprijinul Poliţie Capitalei pentru organizare filtrelor între Ilfov şi Bucureşti. Este o activitatea destul de intensă şi necesită forţe multe. Vom monitoriza şi indicele de infectare. Ştiţi foarte bine că deja este presiune foarte mare pe sistemul sanitar. S-au suplimentat paturile la ATI, însă este în continuare aflux mare de pacienţi şi dacă va fi cazul, noi suntem în constantă legătură cu autorităţile sanitare şi dacă ne vor semnala că trebuie să introducem şi alte măsuri, sigur că o vom face. (…) Nu avem acum alte măsuri de luat în calcul, dar în măsura în care ni se vor indica aceste măsuri ca fiind utile pentru menţinerea sub control a situaţiei, atunci le vom lua, dar aşteptăm autorităţile sanitare să o facă”, a declarat, duminică, prefectul Capitalei.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati