Prefectul Capitalei a avut o primă discuţie cu Nicuşor Dan şi cu edilii de sectoare despre cele mai grave probleme cu care se confruntă Capitala

Prefectul Capitalei Toni Greblă spune că a avut, marţi, o primă discuţie cu primarul general Nicuşor Dan şi cu edilii de celor şase sectoare, fiind analizate problemele cele mai grave cu care se confruntă Bucureştiul.

Printre acestea se numărără termoficarea, urbanismul, problemele de mediu, problemele de trafic, problemele care ţin de îngrijirea parcurilor pentru prevenirea muşcăturilor de căpuşe.

Astfel, ei au convenit asupra unei eficiente colaborări interinstituţionale.

„În concret, s-a convenit efectuarea unei analize pe problematica urbanismului, joi, 15 iunie. La această întâlnire vor fi invitaţi să participe alături de prefect, primarul general, primarii de sectoare, reprezentanţi ai Ministerului Dezvoltării, Inspectoratului Regional în Construcţii, Universităţii de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu, precum şi ai Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară”, arată comunicatul de presă al Prefecturii Municipiului Bucureşti.

Primarii prezenţi au salutat implicarea Prefectului Municipiului Bucureşti în realizarea unui climat de dialog şi colaborare în interesul soluţionării nevoilor cetăţenilor capitalei.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati