Prefectul Capitalei anunță controale în unitățile de învățământ din București, înainte de începerea școlii

Prefectul Capitalei Toni Greblă a anunțat că la nivelul Bucureștiului se dorește ca școala să înceapă la 5 septembrie în sistem normal, ”fără cazuri de învățământ online”. Anunțul a fost făcut după întâlnirea de miercuri cu reprezentanți ai Ministerului Educației și ai inspectoratelor școlare.

Prefectul a avut o întâlnire, miercuri, 17 august, cu secretarul de stat în Ministerul Educației Sorin Ion, Inspectorul Școlar General, Vlad Drinceanu, și inspectorii școlari ai celor șase sectoare unde, conform acestuia, au fost analizate stadiul pregătirilor și măsurile avute în vedere pentru începerea noului an școlar în Capitală.

„După o perioadă dificilă, în care sistemul de educație a avut de suferit din cauza pandemiei COVID-19, începerea noului an școlar în condiții optime este o prioritate pentru noi. Vrem să ne asigurăm, din timp, că venim în întâmpinarea nevoilor și așteptărilor elevilor și părinților și că vom putea să contribuim la creșterea nivelului de performanță a sistemului de educație. Ne dorim ca toate școlile din București să înceapă anul școlar pe 5 septembrie în sistem normal, să nu mai avem cazuri de învățământ online și elevii să învețe în condiții foarte bune”, a afirmat prefectul Toni Greblă, într-o postare pe Facebook.

Totodată, acesta a solicitat verificarea tuturor şcolilor din Bucureşti şi păstrarea unei colaborări strânse cu primăriile de sector, astfel încât să fie încheiate rapid lucrările de reabilitare aflate în curs de finalizare şi să fie definitivate demersurile privind obţinerea avizelor necesare desfăşurării activităţii în aceste unităţi de învăţământ.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati